Am vrut să citesc această carte din cauza tuturor mișcărilor naționaliste care au apărut în Europa în ultimii ani și mai ales în România.

Oamenii tind să uite foarte ușor părțile neplăcute ale istoriei noastre. Și poate că n-ar trebui să fie așa, pentru că uitarea deschide calea întoarcerii acelor lucruri într-o formă diferită, cu doar câteva modificări pentru a fi rebranduite ca ceva nou.

Roland Clark ne oferă multe detalii despre mișcarea legionară din România, de la începutul anilor 1920 până în anii 1940. Această mișcare a fost interpretarea României asupra fascismului, presărată cu elemente inspirate din național-socialismul german, misticism și tradiția ortodoxă. Asta a fost una dintre trăsăturile care au făcut-o să se distingă.

Totul a început cu câțiva tineri studenți care considerau că evreii aveau acces mai ușor la studiul medicinei comparativ cu românii și că procentul evreilor care studiau medicina era mult mai mare decât procentul evreilor din populația României. Ei doreau implementarea „numerus clausus”¹ care era o formă de discriminare împotriva tuturor celorlalte etnii prezente în România.

Curând, un student a devenit liderul a ceea ce urma să fie mișcarea legionară: Corneliu Zelea Codreanu — lucru care nu a fost chiar întâmplător. Era fiul unui politician naționalist și un foarte bun prieten al lui A.C. Cuza, profesor universitar și membru al unei alte mișcări naționaliste din acea perioadă — „Garda Conștiinței Naționale”.

Pe măsură ce izbucneau tot mai multe proteste în țară, în 1922 C.Z. Codreanu a mers în Germania pentru a se întâlni cu mișcarea antisemită care se contura acolo. Desigur, s-a întors cu svastici pentru toată lumea și a început să folosească simbolul ca parte vizuală Legiunii.

Au început să organizeze tabere de tineret, au adoptat uniforme pentru gradele lor neoficiale din cadrul mișcării, iar o structură mai „oficială” a fost construită cu sedii regionale („cuiburi”) care se ocupau de răspândirea ideologiei și de colectarea donațiilor pentru susținerea mișcării.

Cântau cântece în timp ce mărșăluiau prin sate, unde se opreau pentru a „ajuta” oamenii nevoiași — astăzi am numi activitatea asta o acțiune de PR. Rareori ajutau cu adevărat. Apăreau, făceau mult zgomot, dând impresia că se întâmplă ceva. Tot ce își doreau era să își construiască o reputație bună — un partid care să redea românilor demnitatea pierdută sau furată.

Acest lucru, combinat cu elementele tradiționale ortodoxe și cu propaganda direcționată către mediul rural, a făcut ca mișcarea să câștige mulți adepți. Existau numeroase ziare care răspândeau exclusiv mesajul Gărzii de Fier², vizând zonele rurale și asigurându-se că acestea erau singura sursă de informație.

Și a funcționat. Într-un context de tensiune puternică între Rege și Parlament, Garda de Fier a reușit să devină unul dintre partidele importante (15,8%) și să ajungă la guvernare.

Aș vrea să păstrez totul într-un format scurt, dar e dificil pentru că sunt atât de multe lucruri pe care nu vreau să le omit. Voi enumera doar câteva dintre acțiunile oribile în care mișcarea a fost implicată:

• O serie de asasinate au avut loc în plină zi în fazele timpurii, inclusiv Codreanu ucigându-l pe Constantin Manciu, prefect de poliție, chiar în fața tribunalului. ³
• În 1933 l-au asasinat prim-ministrul Ion G. Duca⁴
• În 1939 l-au asasinat prim-ministrul Armand Călinescu⁵
• În 1940 masacrul de la Jilava⁶
• Rebeliunea și pogromul din 1941⁷

Nu a ieșit nimic bun din asta. Acest fascism local, combinat cu misticism și un mesaj româno-ortodox, a făcut mișcarea atractivă pentru naționaliști, transformând-o rapid în ultranaționalism.

Mult mai mulți oameni ar trebui să citească despre asta astăzi, pentru a înțelege ororile și lipsa de viziune care au însoțit această mișcare.

O altă carte foarte bună care acoperă această perioadă este Anii treizeci de Zigu Ornea.