Petrescu îşi considera prima carte, Scrisorile unui răzeş, 'ca o lichidare a influenţei sadoveniste'. La nivelul expresiei, al scriiturii, procesul desprinderii de sămănătorism, pe care prozatorul şi-l impune în nuvelele din Drumul cu plopi, se vădeşte un veritabil salt, cu rezultate notabile. Cu cel de-al treilea volum de nuvele şi povestiri, Omul din vis, Petrescu surprinde din nou prin schimbarea registrului narativ; de la schiţe şi povestiri elegiac sămănătoriste şi nuvele în directă tradiţie maupassantiană trece brusc, prin descoperirea psihanalizei, la texte de cutezantă introspecţie psihopatologică. În Aranca, ştima lacurilor, Petrescu, prozator de formaţie tradiţionalist-sadovenistă, investigând realitatea prioritar social şi comportamentist, ajunge să preţuiască revelaţiile psihanalizei şi să facă o pasiune pentru explorarea abisului vieţii interioare.