Este anul 2033. Lumea a fost redusă la ruine. Omenirea este aproape dispărută. Orașele pe jumătate distruse au devenit nelocuibile din cauza radiațiilor. Dincolo de granițele lor, spun ei, se află deșerturi arse nesfârșite și rămășițele unor păduri sfâșiate. Supraviețuitorii își amintesc încă măreția trecută a omenirii. Dar ultimele rămășițe ale civilizației au devenit deja o amintire îndepărtată, material de mit și legendă.

Au trecut mai bine de 20 de ani de când ultimul avion a decolat de pe Pământ. Căile ferate ruginite duc în gol. Eterul este gol, iar undele radio răsună într-un urlet fără suflet, acolo unde anterior frecvențele erau pline de știri din Tokyo, New York, Buenos Aires. Omul a predat administrarea Pământului unor noi forme de viață. Mutate de radiații, acestea sunt mai bine adaptate la noua lume. Timpul omului s-a terminat.

Câteva zeci de mii de supraviețuitori trăiesc, fără să știe dacă sunt singurii rămași pe Pământ. Locuiesc în metroul din Moscova - cel mai mare adăpost antiaerian construit vreodată. Este ultimul refugiu al omenirii. Stațiile au devenit mini-statele, oamenii lor unindu-se în jurul ideilor, religiilor, filtrelor de apă - sau a simplei nevoi de a respinge o incursiune inamică. Este o lume fără un viitor, fără loc pentru vise, planuri, speranțe. Sentimentele au cedat locul instinctelor - cel mai important dintre acestea fiind supraviețuirea. Supraviețuirea cu orice preț.

VDNKh este cea mai nordică stație locuită de pe linia sa. A fost una dintre cele mai bune stații ale metroului și rămâne încă sigură. Dar acum a apărut o nouă și teribilă amenințare.